luni, 2 decembrie 2013

Un director de la Coca Cola face dezvaluiri "socante" dupa cum spun ziarele

lumea in care traim
Acest cuvant "socant" a fost atat de tavalit deja prin media, doar ca sa dea bine la cautari si sa trezeasca stari de exaltare si curiozitate suprema, incat mi-e greu sa-l mai folosesc in vreun fel. Dar fie ..., conform titlului original avem un director de la Coca Cola, avem si nume, James Quincey, care spune urmatoarele:


"... o cutie din aceasta bautura contine cantitati de zahar care nu sunt necesare corpului uman. Mai mult, acesta a afirmat ca lucrurile trebuie sa se schimbe in ceea ce priveste marimea recipientelor in care este servita bautura.

James Quincey, care raspunde de piata europeana, a declarat ca secretul Coca Cola consta in zaharul continut. Potrivit declaratiilor facute unei televiziuni, oamenii "nu realizeaza" cat de mult zahar se afla in aceatsa bautura, informeaza news.com.au.

 Referindu-se la o portie de Coca Cola extra large, vanduta de obicei la cinema, directorul companiei a spus ca aceasta contine imensa cantitate de 44 de lingurite de zahar.

In ciuda acestui fapt, face parte din dieta zilnica a milioane de oameni, a mai spus el. In ceea ce priveste o Coca Cola normala, aceasta contine 35 de grame de zahar, adica 6 lingurite, similara din punct de vedere al caloriilor cu un capuccino sau jumatate de croissant.

James Quincey a tras atentia asupra faptului ca, in ultima vreme, Coca Cola a facut eforturi pentru a-si informa cumparatorii cu privire la numarul caloriilor si continutului de zahar. Cum consumatorii nu vor sa asimileze aceste informatii, poate nu ar fi o idee rea ca ambalajele bauturilor sa fie micsorate, a mai spus acesta."
Sursa: Ziare.com

Ok, toate bune si frumoase, dar as mai adauga faptul ca si aceasta modalitate de a te imbraca in bunul samaritean are forme de manipulare. In sensul ca, mai bine accept public ca bautura mea are muuult zahar, considerat per ansamblu o chestie mai inofensiva pentru publicul larg, decat sa spun de alte chimicale care transforma Coca Cola intr-un substitut bun de detergent si chiar de scos urme de sange in criminalistica. E mai digerabil cu zahar!

duminică, 24 noiembrie 2013

Adevarul despre par si de ce indienii americani poarta parul lung

O lectura deosebit de interesanta despre niste studii comandate si realizate pe vremea razboiului din Vietnam. Se pare ca parul nu degeaba creste cat de lung vrea el, stie el ce stie. De altfel privind din logica faptului ca tot ce exista in mod natural are un scop bine definit, atunci si parul care continua sa creasca ar trebui sa aiba si el un scop foarte clar. Se pare ca gasim raspunsul in urmatorul articol.

Il gasiti aici: Adevarul despre par si de ce indienii americani poarta parul lung

marți, 19 noiembrie 2013

Curatenie de final de toamna :)

Fac curatenie pe blog! Incet, incet reverific link-urile lipsa si caut variante functionale, in special la documentare. Cu ocazia asta mi-am dat seama ce colectie serioasa s-a strans pe acest blog. Ma incanta valoarea informatiilor, cat si faptul ca desi scriu rar de o vreme, am mereu mesaje private care-mi reamintesc ca unele link-uri nu functioneaza. Va multumesc si tin cont de toate mesajele primite. Ma ajutati cu adevarat.
Se face pur si simplu ca incep cu TRIVE. Gasi-ti mai jos link-ul catre postare, cu mentiunea ca asta va fi a 4-a oara :)
Thrive

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Apocalipsa dupa Chevron

Vin cu o lectura interesanta pe subiectul ultimelor zile dintr-un articol publicat in Formula AS. Ia sa vedem ce zice:

Adevărul despre exploatarea gazelor de şist 

Bucureşti, 27 mai, dimineaţa devreme. Tele fonul ţârâie ascuţit şi vibraţiile lui pe podea mă irită.
"Tu ce ştii despre gazele de şist?"
"Cum adică?"
"Aşa. Eşti pro sau contra?"
Am închis telefonul. Nu era nici locul şi nici mo mentul pentru discuţii. Am tras pătura peste ochi şi-am încercat să adorm la loc. Nu puteam, întrebarea prie tenei mele mă hărţuia. Ce-i drept, nu ştiam prea multe, dar de ce-aş fi fost contra? Gu vernanţii ne anunţau bucuroşi că România se află deasu pra unui zăcământ de 1444 mi liarde de metri cubi de gaze de şist, care o plasează pe locul trei în Europa, după Polo nia şi Franţa. Stăteam pe un ocean de gaz, care i-ar fi putut asi gura României consu mul vreme de 100 de ani de-acum încolo. Trebuia doar exploatat, şi condu cătorii s-au grăbit s-o facă, concesionând tere nuri unor companii străine. Printre ele, şi companiei americane Chevron, lider în domeniul gazelor de şist. Doar că, acum, exact când România părea că-şi vede visul ame rican cu ochii, la Bârlad, 5000 de oameni au ieşit în stra dă să protesteze. 5000 de oameni spu neau "nu frac turării hidraulice" şi "nu companiei-ma mut Che vron". Ceva nu era totuşi în regulă în toată afa ce rea. Trebuia să aflu cât mai curând.

Când viitorul e fracturat

Deci, ce era cu fracturarea hidraulică, încât bârlă denii nu şi-o doreau? O căutare pe google avea să-mi dea răspunsul. Spre deosebire de gazele convenţionale, care se găsesc în pungi subterane uşor de extras, gazele de şist sunt risipite în porii unor roci argiloase. Frac turarea hidraulică e metoda nouă (şi foarte costi sitoare) prin care acestea sunt exploatate. Imaginaţi-vă o sondă de dimensiuni impresionante, care forează la mare adâncime, întâi vertical, şi apoi orizontal, lăsând în urma ei pământul ciuruit precum un şvaiţer. Fracţio narea e asemănătoare unui cutremur, face pământul să vibreze. Presiunea enormă sparge roca şi eliberează gazul captiv din porii ei. Pentru a-l aduce însă la supra faţă, e nevoie de un fluid de fracţionare. Un cocktail de aproape 600 de substanţe chimice - de la cele cu denumiri imposibil de pronunţat, până la cele mai simple, pe care le găsim deseori şi pe etichetele unor alimente - puse într-o cisternă uriaşă, în care nu mai trebuie adăugată decât apă. Adică, foarte multă apă. Pentru o singură forare la un singur puţ se folosesc între 10 şi 40 de milioane de litri de apă! Un puţ poate fi
APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON
Părintele Vasile Lăiu, un preot care îşi dovedeşte patriotismul
 
fracturat şi de 7-8 ori. Or, numai în judeţul Vaslui se estimează că vor fi în jur de 2.800 de sonde. La final, după ce gazul e scos la suprafaţă, odată cu el ies şi milioanele de litri de fluid toxic şi radioactiv, rămase fără nicio între buinţare. M-am întrebat, desigur, ce fac companiile exploatatoare cu ele. Ei bine, cum fractura rea hidrau lică în volum mare este o metodă destul de nouă, lipsită deci de o reglementare adecvată, în Statele Unite, fie care a făcut după capul ei. O vreme, fluidul rezidual a fost diluat cu apă şi aruncat în râuri. După ce orga nismele de mediu s-au sesizat, companiile au fost obli gate să găsească altă soluţie. L-au pulverizat în aer, gene rând un val de ploi toxice şi acide. Acum, în acor dul pe care l-a semnat cu statul român pentru perime trul Constanţa, compania Chevron promite că le va reinjecta în pământ, riscând astfel declanşarea unor cutremure (mici ca magnitudine, dar numeroase) şi contaminarea rezervelor de apă potabilă. Mai aveam oare motive să fiu pro?

După Chevron, potopul!

6 iunie 2013. Gonesc pe şosea în drum spre Bârlad, oraşul de unde a pornit toată revolta românilor împo triva acestui tip de exploatare. Sub lumina începutului de vară, satele risipite din Podişul Moldovei se scaldă în bunăstare. Dealuri cu viţă de vie, holde de porumb şi cartofi, araci încărcaţi de fasole. Fiecare curte e un imperiu în sine, ridicat cu grijă de oameni gospodari. Nu mai călătorisem în zona aceasta de ţară, iar acum descopăr cu uimire o Româ nie prosperă, despre care la televizor nu ni se spune ni mic. O Românie a oameni lor simpli, care trăiesc din ceea ce produc şi care riscă să cadă victime uneia dintre cele mai mari catastrofe eco logice ale ultimelor decenii: gazele de şist. Pe piciorul de pod de la Cosmeşti cineva a scris cu spray de graffiti "STOP Chevron". Sunt 286 de km de parcurs, un drum de trei ore, în care m-am gândit la războaiele purtate îm potriva acestei companii peste tot în lume. Din Bra zilia, unde a lăsat în urmă un dezastru ecologic pentru care statul a dat companiei o amendă de 22 de miliarde de dolari, până în Ecuador, unde după 30 de ani de ex ploatare nemiloasă, aceeaşi companie a pierdut în instanţă cel mai mare proces din istorie privind impac tul asupra mediului natural. Aţi văzut vreodată copii cu tălpile picioarelor putrede, de pe care carnea cade fâşii, fâşii? Curtea de Justiţie din
APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON
27 mai 2013. protest de amploare la Barlad impotriva Chevron - 5000 de persoane au iesit în strada
 
Ecuador a văzut şi a obligat compania la plata a 18 mi liarde de dolari despăgubiri pentru decimarea comuni­tăţilor indigene, pentru miile de cazuri de cancer de care au murit şi vor mai muri aceşti locuitori şi pentru contaminarea şi distrugerea pădurii tropicale amazo­niene. 2012 a fost şi cel mai prost an din istoria Che vron în Nigeria, unde exploziile şi incendiile la sonde păreau că nu se mai sfârşesc. Poluarea masivă a râului a lăsat comunităţile din Delta Nigerului, al căror sin gur mijloc de existen ţă îl reprezenta pes cui tul, ruinate şi nea jutorate. De râurile con taminate de pe te ritoriul Statelor Unite, de fermele părăsite şi de întinderile uriaşe de pământ pe care nu mai creşte nicio plan tă ce s-ar mai putea spune? În 2010, un do cumentar impresio nant semnat de jur na listul Josh Fox, Gas land, scotea la iveală adevărul dureros al exploatării gazelor de şist pe teritoriul ame rican. 107 minute de groază, care au putut fi urmărite şi de ro mâni, la Cluj, în ca­drul Festivalului Tiff de anul trecut. Filmul a fost nominalizat şi la Oscar. Pentru că, nu-i aşa, realitatea bate ficţiunea, iar sce nele din film ar fi fost greu de imaginat vreodată de vreun regizor. Un bărbat aprin zând cu o brichetă jetul gălbui care curge la ro binet. Apa arde şi asta nu mai e o metaforă, ci un ade văr cu care nu se poate trăi. O femeie pe câmpul din ju rul casei sale, adunând broaşte otrăvite şi iepuri morţi. Un fermier pe un câmp inundat de ape negre, care bol bo rosesc de gaz ca un pahar de Coca Cola. Cai jigăriţi care nu se mai pot ţine pe picioare. Pisici cărora le-a că zut părul şi care vomită încontinuu. Muncitori arşi pe mâini şi pe faţă, în urma accidentelor. Şi feţele dispe rate ale oamenilor care cer ajutor şi nu sunt auziţi de propriii lor guvernanţi. Alternet, o prestigioasă re vistă online creată în New York, renumită pentru campaniile sale ecologice de anvergură, i-a oferit Che vron-ului titlul dezonorant de "cea mai toxică com­pa nie ener getică a anului 2011". Exact în acelaşi an, Chevron pu nea piciorul în România, iar guvernanţii o întâmpinau cu braţele deschise. Să nu fi auzit ei nimic de toate plângerile de care vuia presa occidentală?

Pentru cine bat clopotele?

Bârladul e un oraş de provincie ca multe altele, pe care moştenirea comunistă şi-a lăsat amprenta: blocuri ce nuşii şi case vechi, un bulevard mărginit de petunii, magazine modeste, două hoteluri şi-un parc umbrit de arbori. Cândva, număra 70.000 de locuitori. Azi, nu mai mult de 60.000. Fără loc de muncă şi lipsiţi de perspective, oamenii au preferat să plece spre Occi dent. Dacă n-ar fi cele câteva maşini prinse în trafic, ai fi tentat să spui că bârlădenii, câţi au mai rămas, sunt adormiţi. Au dovedit însă contrariul când, în urmă cu un an de zile, au organizat prima mare manifestaţie publică împotriva exploatării gazului de şist.
"Noi apărăm viaţa. Şi viaţă fără apă nu se poate", îmi spune preotul Vasile Lăiu, motorul acestei mişcări, speriat de perspectiva secării izvoarelor şi a conta minării apelor subterane. Are 50 de ani şi e protopop peste 100 de parohii, 153 de sate şi 26 de comune din regiu nea Bârladului, în total în jur de 160.000 de oa meni, pentru viaţa cărora se simte responsabil. Nu doar ca preot însărcinat să transmită cuvântul adevă­rului mai departe, ci şi ca sim plu cetăţean, de fap tele căruia de pinde soarta între gii regiuni. Năs cut la Moineşti, într-o zonă petrolieră, pă rin tele Lăiu a cres cut printre sonde. Pen tru el, ca pentru mulţi al ţii, ga zele şi petrolul erau ga ranţia unei bu nă stări, pentru care alte ţări ne-ar fi invi diat. Despre gazele de şist nu ştia însă mai ni mic, când, în 2011, în tihnitul oraş de pro vincie şi-n satele dim prejur îşi făceau apa riţia maşinile de la SC Prospecţiuni SA. In trau pe terenurile agri cole, culcau la pă mânt porumbul, fă ceau teste cu material explozibil, iar dacă pro prietarul făcea scan dal, şoferul îi a runca în scârbă câte-o sută de lei, fără măcar să coboare de la vo lan. "Într-o după-amia ză, am auzit o bu buitură de s-au zgu duit ferestrele. Am ieşit imediat din casă şi am alergat. Oame nii erau indignaţi, li se încălcau proprietăţile fără niciun acord, mă între bau ce să facă, iar eu nu ştiam ce să spun. Am început să mă informez şi, pe măsură ce aflam detalii, mă îngrozeam de gravitatea lor. Dacă ai conştiinţă, nu poţi rămâne indiferent. E în joc viaţa mea, a familiei mele, a enoriaşilor mei şi a urmaşilor noştri".
APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON
 
În Postul Mare al anului 2012, Vasile Lăiu a început o campanie puternică de informare a cetăţenilor prin biserică. În fiecare săptămână în altă localitate, îi aduna pe oameni laolaltă, le povestea tot ce ştia şi-i sfătuia să nu-şi mai vândă pământurile te miri cui. Apoi a venit şi ziua în care în toate satele au bătut clopotele. Ziua pri­mului miting în care străduţele comunelor s-au umplut de lume. Oamenii şi-au îndesat în sacoşe cearşafurile pe care scriseseră lozinci şi câte-un pachet de biscuiţi, să le ţină de foame, şi au pornit spre Bârlad. "Nu aveam maşini în sate pentru câtă lume ar fi voit să vină", îşi aminteşte Vasile Lăiu şi mă priveşte hotărât. Ştie că lupta pe care a început-o e grea şi s-ar putea să dureze ani. S-a înarmat cu răbdare şi are susţinerea unor intelectuali de pri mă mână: geologi, matematicieni, in gineri, jurişti, economişti şi chimişti. În ianuarie, anul trecut, s-au constituit în Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile Bârlădene (GISC). Au orga nizat colocvii de informare publică, au scris petiţii şi scrisori, au mers personal la Preşedinţie, la Guvern, la Parlament, la Academia Română. Au făcut sesizări la DNA şi la Parchetul General. Fiindcă bârlădenilor li s-a suprimat dreptul la informare, prevă zut în certificatul de urbanism, au în tocmit singuri documente peste docu mente pentru a-i convinge şi pe alţii că există şi o parte nevăzută a lucru rilor, de care politicienii nu zic nimic. "Uitaţi - îmi spune şi îmi întinde un vraf de hârtii -, premierul Victor Pon ta iese şi declară că n-ar trebui să ne temem, fiindcă licenţa dată Che vron-ului în perimetrul Constanţa se referă deocamdată doar la explorare, nu şi la exploatare. Minciună sfrun tată, acordul petrolier pe care îl de ţi ne compania este un acord de explo rare-dezvoltare-exploatare, nedife ren ţiat. Şi chiar dacă ar fi aşa, explo­rarea nu e decât o exploatare la scară mică, bazată pe exact aceeaşi proce dură a fracturării hidraulice. A recu noscut-o şi managerul de ţară al Che vron, în timpul unei conferinţe, o atestă şi ma pa de prezentare a com paniei. Cine poate crede că, după ce vor investi câteva sute de milioane de euro ca să ridice sonde, se vor mai retrage?".
Pentru perimetrul Bârlad, acordul petrolier a fost secretizat, fără niciun motiv. Un gest ilegal din partea auto rităţilor, care nu face decât să dea de gândit. Ce se ascunde oare în hâr tiile semnate cu Chevron, de nu pot fi fă cute publice, aşa cum au fost cele referitoare la peri me trul Constanţa? "Am cerut în mod repetat să ne arate acordul. Dacă totul e lipsit de riscuri, ce motiv au să îl ascundă?", mai spune părintele Lăiu. Autorităţile au refuzat însă, iar bârlădenii au ieşit din nou în stradă. Au făcut-o pe 22 martie 2012, pe 26 aprilie 2012, pe 15 septembrie 2012, pe 27 februarie 2013 şi din nou pe 27 mai 2013. De fiecare dată, s-au strâns pe străzile oraşului între 5000 şi 8000 de oameni care au scandat împotriva Chevron şi împotriva guvernului care îi con cesionase perimetrul Bârlad. Au fost catalogaţi de pri mar drept golani, iar asupra mem brilor GISC s-au făcut presiuni să îşi ţină gura. "Am primit din partea unei asociaţii care face lobby pentru companiile care do resc exploa tarea gazelor de şist un mail în care sunt invitat, foarte politicos, să mă alătur demersurilor lor. Când le-am răspuns că am conştiinţă şi că nu pot fi cumpărat, mi-au replicat scurt: «Nici nu ştiţi ce-aţi pierdut!». Nici nu mă interesează. Ştiu, în schimb, ce am câştigat", îmi mărturiseşte Gabriel Milan Sava, dr. inginer geolog. E membru fondator al GISC şi a fost acuzat nu o dată că reprezintă interese ruseşti. "Ei susţin că gazele de şist ar asigura indepen denţa Româ niei faţă de gazul rusesc. Or, după ei, dacă eu mă opun acestei posibile exploatări înseamnă că servesc inte rese străi ne. Oamenii care acuză refuză să accepte cea mai sim plă motivaţie care nu poate fi cumpărată nicio dată: pa triotismul!"
Ceva însă tot au obţinut. Speriată de mişcările de revoltă de la Bârlad, ministrul Rovana Plumb a amânat începerea explorărilor, cerând un raport de impact asu pra mediului la nivel local, după ce deja concesiu nea fusese făcută. În aşteptarea lui, membrii Grupului în cearcă să nu-şi piardă speranţa. Au înţeles că statul român şi compania Chevron şi-au dat mâna într-o afa cere foarte murdară. "Vocea cetăţenilor nu e auzită, în timp ce compania Chevron se bucură de sprijin făţiş din partea Guvernului şi a reprezentanţilor organelor locale, care o învaţă cum să eludeze legile româneşti", spune Ovidiu Tiron, inginer, membru şi el al Grupului GISC. În trei zile, cât am petrecut la Bârlad, aveam să înţeleg eu însămi că vorbele despre interesul strategic al României nu sunt altceva decât praf în ochi.

Continuarea aici pe Formula AS

vineri, 18 octombrie 2013

Situatia Pungesti si Ziua Mondiala impotriva fracturarii hidraulice - 19 octombrie

Daca tot m-am intors, sa nu credeti ca o sa omit subiectul fierbinte din ultimele zile.

Am urmarit cu atentie si am luat si parte la demonstratii in toata aceasta perioada de cand Rosia Montana si gazele de sist au ajuns in centrul interesului. E foarte greu de estimat ce se intampla si e buna precautia. Stiti ca mereu v-am spus sa va documentati inainte si sa nu luati nici o informatie a buna din prima. Subiectul fracturarii este unul sensibil si am postat pe aceasta tema acum ceva timp.

Aceasta comuna Pungesti cu epicentrul actiunii in satul Silistea este oarecum o premiera pentru intrarea fracturarii cica pe cale legala la noi in tara. Nu e important ca terenul nu e chiar al primarului care a dat cu semnatura si apoi s-a dus de luni in concediu. Totusi ma intriga faptul ca Chevron s-a hotarat sa faca aceasta ocupatie exact inainte de Ziua Mondiala impotriva fracturarii hidraulice. Coincidenta sau nu, ideea e ca retragerea era oarecum "intelectuala" de moment, pentru ca maine Romania activista din domeniu se muta in zona cu numar mare. Si va mai fi si Europa care deja urmareste cum namila de Chevron a fost infruntata de niste sateni.

Televiziunile au fost extrem de subtiri si la faza asta. Realitatea a tinut plutonul cu stiri mici punctate si fara o vizibilitate prea mare; Antena 3 e scrantita la cap deja de o vreme si nici nu mai comentez tentativele lor manipulatorii (pacat); a mai fost TV-ul Poporului din Italia cica, nu m-am uitat dar am inteles ca ei au mai transmis live. B1 i-a suparat pe cei de la fata locului prin telefoane gen securist si cam atat despre TV.

In orice caz, saptamana aceasta a fost cruciala si ce s-a intamplat si se intampla la Pungesti are semnificatie. Dar treburile e bine sa fie duse la bun sfarsit, pana cand tara noastra va deveni zona libera de astfel de exploatari. Ca doar un cocktail de cianura si chimicale de la fracturare + cutremure e numai bun de distrus ce a mai ramas din tarisoara noastra.

 Ziua de maine este iarasi foarte importanta, apogeul cum s-ar spune, ramane sa urmarim ce se intampla la fata locului. De altfel tot weekendul se anunta plin cu demonstratii in toata tara. E timpul sa ne miscam si sa contribuim. E vorba de urmatoarela generatii, poate ca aceste toxice se infiltreaza ele in timp, dar nu atat de mult incat sa nu se vada in mod dramatic chiar pana prindem noi pensia. Si coruptia devine intolerabila atunci cand pune in pericol tot ce este mai sfant: viata, sanatate si libertatea de exprimare.

 Acesta este link-ul catre TV-ul live din Pungesti, acum uneori emite, alteori ba, insa stima iesenilor care s-au ocupata sa inlocuiasca televiziunile, care desi pe teren preferau sa contribuie mai putin la raspandirea informatiei.

 http://www.ustream.tv/channel/tv-pungesti

Ramanem pe receptie si nu uitati sa comentati cu informatii utile pentru toata lumea.

joi, 17 octombrie 2013

Efectul Umbrei (documentar subtitrat)

Efectul Umbrei (The Shadow Effect) este un documentar foarte bine realizat care pune problema pe ceva mai putin dezbatut si respectiv analizat de catre noi cand vine vorba de "umbrele noastre".
Merita atentie!


 P.S. Imi cer scuze pentru absenta, ma straduiesc sa nu mai lipsesc prea mult :)

miercuri, 6 martie 2013

A murit Hugo Chavez!

Cand moare un astfel de om controversat si puternic intotdeauna exista multe presupozitii si variante. Cert este ca Hugo Chavez a fost un luptator neinfricat impotriva preluarii tarii sale de puteri straine. To aceste tari l-au descris mereu un tiran dicator asupritor. La fel de cert este ca astazi orice forma de boala poate fi indusa si altfel decat pe cai naturale. Unde se afla adevarul? Nu putem stii cu siguranta in acest moment, dar cu certitudine exista dubii serioase. Ramane sa urmarim care va fi evolutia tarii pe care a lasat-o in urma.


luni, 4 martie 2013

Condamnati la fericire - Experimentul comunist in Romania

Un documentar interesant despre experimentul comunist in Romania. Desi istoria poate fi trunchiata, inregistrarile si partile din arhiva ne ajuta putin sa revedem istoria noastra si sa invatam din ea.

luni, 28 ianuarie 2013

Blogul "Lumea in care traim" pus in pericol de un bloger malitios

Dupa mai bine de 3 ani de existenta fara probleme al acestui blog ma confrunt cu o situatie care nu pot s-o numesc decat MALITIOASA si am hotarat ca cel mai indicat este sa va informez despre ce poate face un om rauvoitor in noua era a internetului, in care te poti feri mai mult sau mai putin de astfel de situatii. La final aveti intregul text insa va descriu situatia pe scurt.

Florin Rosoga, care are un blog pe acelasi titlu, n-am sa mai pun link ca poate iar ma reclama :) nu a fost incantat ca am preluat un articol de la el. Articolul respectiv era de fapt, dupa spusele sale,  un email care l-a primit de la o cititoare care i-a dat dreptul sa-l publice. Fiind un site de dezvoltare personala, articolul scris de acea cititoare si publicat de el era de mult bun simt si cu invataminte (inocente) pentru noi toti. Asa ca l-am publicat integral, anuntand la inceputul articolului ca e scris de o cititoare si punand la final si sursa (cu link cu tot), catre acest blog al lui Florin Rosoga. Din motive care nu mi le explic (poate reusiti voi) el a reclamat postarea, desi nu avea nicaieri pe site text cum ca nu e voie sa preiei continut de acolo. Ba mai mult, se lauda ca vrea sa imparta cunoastere si sa ajute oameni. Pai exact asta am facut dragule, si ti-am mai adus si trafic pentru ca desi nu mai scriu zilnic, acest blog mai este inca destul de citit. De altfel probabil dupa trafic ai si ajuns la mine. Insa se pare ca traficul de pe un astfel de blog, poate mai altfel si controversat nu i-a placut. Sincer nu pot sa-mi dau seama. Daca il cunoasteti sau ati mai avut probleme cu el, dincolo de aparentele de pe blog, va rog sa-mi dati de stire.

Am avut diverse situatii cu acest blog in 3 ani de zile, am publicat multe materiale de reflectat, controversante, unele foarte serioase si cu implicatii uriase. Scopul este si a fost mereu sa fim deschisi si sa nu inghitim orice din prima. Lumea e mult mai larga si cuprinde mult mai multe lucruri ascunse ochilor decat suntem invatati. E un deschizator de ochi si o pilula de gandire. Am avut abonati diversi, de la institutii publice, pana la cel mai inalt nivel. Am avut cateva mesaje mai putin binevoitoare, de asemenea am format aliante si colaborari cu alte bloguri similare cu care ne citim si ne apreciem reciproc. Insa nu am avut tentative care sa puna existenta acestui blog in pericol. Si apare acest Florin care te miri pentru ce articol se apuca si reclama. Si nu-mi scrie mie sa-mi spuna sa dau jos articolul, ci reclama direct la autoritatile care au puterea sa inchida bloguri. Felicitari Florin pentru exemplul de dezvoltare personala care il dai. Lovitura pe la spate, sub centura, fara atentionare, pur si simplu ? Poate lasi un comment aici si te explici intr-un final ca sa intelegem si noi astia mai putin "destepti" ce anume nu ti-a placut? Si poate iti scrii de acum si un disclaimer prin care precizezi ca nu doresti preluari de nici un fel, inclusiv cu citarea sursei, ca altfel, dragul meu, nu prea avem de unde visa ce se petrece in capul tau. Asta ca sa stie altii, ca in ceea ce ma priveste e de la sine inteles ca nu mai calc pe acolo "de frica" sa nu ma contaminez de malitiozitate.

Astept cu mult interes parerile voastre. Daca vi s-ar intampla acelasi lucru, voi cum ati proceda?

Iata textele in cauza.
Aceasta este notificarea care imi apare pe prima pagina a listei mele de bloguri.
Am primit o reclamaţie DMCA legată de blogul dvs., Lumea in care traim. Vi s-a trimis un e-mail cu detaliile reclamaţiei la data de 08.01.2013, iar starea postării a fost resetată la „Schiţă”; puteţi edita postarea aici. Puteţi republica postarea după ce eliminaţi conţinutul şi/sau linkurile care fac obiectul reclamaţiei. În cazul în care consideraţi că aveţi dreptul de a posta acest conţinut, puteţi să ne trimiteţi o contranotificare
Email-ul primit este acesta:
Notificare de eliminare a blogului din serviciul Blogger
Serviciul Blogger a fost notificat cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile legii Digital Millennium Copyright Act (DMCA), un anumit conţinut de pe blogul dvs. face obiectul unei presupuse încălcări a drepturilor de autor ale altor părţi. Prin urmare, am resetat starea postărilor la \„schiţă”\. (Dacă nu procedăm astfel, riscăm să se depună o reclamaţie împotriva noastră pentru încălcarea drepturilor de autor, indiferent de fond. Adresele URL ale postărilor despre care se pretinde că încalcă drepturile de autor sunt disponibile la finalul acestui mesaj.) Aceasta înseamnă că postarea dvs., inclusiv toate imaginile, linkurile şi alte tipuri de conţinut, nu a fost eliminată. Puteţi să modificaţi postarea pentru a elimina conţinutul în cauză şi o puteţi republica, după care postarea va redeveni vizibilă pentru cititori.

Context: DMCA este o lege din Statele Unite ale Americii cu privire la drepturile de autor, care prevede reguli pentru răspunderea furnizorilor de servicii online în cazul încălcării drepturilor de autor. În cazul în care consideraţi că aveţi dreptul să postaţi conţinutul în cauză, puteţi să depuneţi o cerere reconvenţională. Pentru completerea unei cereri reconvenţionale, consultaţi http://www.google.com/support/bin/request.py?contact_type=lr_counternotice&product=blogger.

Notificarea pe care am primit-o, din care au fost eliminate informaţiile de identificare personală, va fi postată online de un serviciu numit Chilling Effects la adresa http://www.chillingeffects.org
. Această măsură este luată în conformitate cu DMCA. Puteţi să căutaţi notificarea DMCA asociată cu eliminarea conţinutului dvs. accesând pagina de căutare Chilling Effects la adresa http://www.chillingeffects.org/search.cgi şi introducând adresa URL a postării de blog care a fost eliminată.

Dacă ni se aduce la cunoştinţă faptul că aţi republicat postarea fără să eliminaţi conţinutul/linkul în cauză, vom şterge postarea dvs. şi o vom considera o încălcare în cadrul contului dvs. Încălcările repetate ale Termenilor şi condiţiilor pot duce la măsuri corective suplimentare luate împotriva contului dvs. Blogger, inclusiv ştergerea blogului şi/sau închiderea contului. De asemenea, notificările DMCA referitoare la conţinutul de pe blogul dvs. pot duce la măsuri luate împotriva oricăror conturi AdSense asociate. Dacă aveţi întrebări de natură juridică în legătură cu această notificare, contactaţi consilierul dvs. juridic.

Cu stimă,

Echipa Blogger

Românul care face apa să ardă, a descoperit combustibilul viitorului

Articol publicat in 2009, de atunci oare ce s-a intamplat? Ca vesti despre Bianca Dragusanu avem, dar noutati despre o sursa care ne-ar ieftini in mod eco existenta, nu. 

După trei ani de studii intense şi încercări, Radu Marin, un fost antreprenor pasionat de inventică, este de părere că a făcut una dintre cele mai importante descoperiri în domeniul combustibililor. Acesta a realizat o instalaţie care, alimentată cu apă de la robinet, produce hidrogen, combustibil ecologic, inepuizabil şi care are toate şansele să devină noul pas în ceea ce priveşte alimentare automobilelor şi încălzirea locuinţelor.

Interesat de avantajele pe care această instalaţie o poate aduce, Ministerul Economiei l-a informat pe inventator, de faptul că potenţialul de aplicabilitate al invenţiei în termocentralele ce funcţionează cu gaz metan va fi studiată de Termoelectrica SA Bucureşti şi Electrocentrale Bucureşti.

Specialişti din domeni, profesori universitari şi membri ai Academiei Română, susţin realizarea lui Radu Marin şi se arată încrezători că în cel mai scurt timp se vor obţine şi resursele financiare necesare producerii acesteia pentru consumul în masă.

EVZ: Cum v-a venit ideea de a crea o instalaţie de producere a hidrogenului? Ce anume v-a motivat să acţionaţi în această direcţie?
Radu Marin: „Povestea” hidrogenului obţinut de noi a început cu mai bine de trei ani în urmă. Pe atunci, noi, cei de la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane (CCMMMM) din Bucureşti, căutam să obţinem biocombustibili, de bioetanol si biodiesel, folosind noi “reţete tehnologice” de mare randament, ceea ce am şi reuşit să facem.

Dar încă de pe atunci am sesizat conflictul inevitabil dintre culturile de plante pentru biocombustibili şi cele pentru cereale şi plante agricole, conflict care azi s-a confirmat şi se află la ordinea zilei.

În contextul cererii tot mai mari de produse alimentare, o prioritate absolută în situaţia în care populaţia globului creşte, am realizat că  biocombustibilii nu au viitor, că ei constituie doar o soluţie de moment pentru criza energetică ce ne ameninţă civilizaţia.

Aşa stând lucrurile, viaţa însăşi m-a obligat să-mi concentrez atenţia asupra hidrogenului, pe care, cu mai bine de un secol în urmă, Jules Verne l-a considerat ca fiind “combustibilul viitorului”.


Care a fost pasul următor?
Din acel moment m-am documentat şi am ajuns, relativ repede, la concluzia că mii de cercetători din întreaga lume, cu preocupări în acest domeniu, mergeau pe un drum greşit. Toţi au mizat pe “pilele de combustie”, acele instalaţii în care hidrogenul produs, transportat şi depozitat în afara lor este combinat cu oxigenul, obţinându-se astfel curent electric. Se procedează la fel ca acum 150 de ani, singurul avantaj fiind noile tehnologii şi materiale. În consecinţă, după ce am “analizat” foarte bine lucrurile am hotărât ferm: “fără pile de combustie! Fără transport şi depozitare!”. După mai bine de trei ani de cercetări şi experimentări am reuşit să obţinem hidrogenul aşa cum ne-am propus.

Care sunt avantajele folosirii hidrogenului drept combustibil?
Hidrogenul se obţine din apă şi, prin ardere, se transformă tot în apă. În consecinţă, sursa sa este inepuizabilă.

Hidrogenul nu poluează mediul înconjurător, iar cel obţinut prin instalaţia concepută de mine şi realizată în institutul nostru este la un preţ de câteva ori mai mic decât al benzinei, motorinei sau gazelor naturale. Întruneşte, deci, toate condiţiile unui combustibil ideal.

Cum funcţionează această instalaţie revoluţionară?
În momentul de faţă, invenţia mea este protejată doar la nivel naţional, urmând ca în circa şase luni să obţinem protecţie şi la nivel internaţional. Secretul oricărei invenţii trebuie păstrat pe cât posibil, altfel, inventatorul poate să rămână fără ea. De aceea, acum vă pot oferi numai informaţiile care nu o pun în pericolul de a fi descifrată.Deocamdată, utilizăm apa de la robinet pentru producerea hidrogenului.

Nu este exclus, însă, ca într-un viitor nu prea îndepărtat să se utilizeze şi o altfel de apă, una “specială”, capabilă să-i mărească randamentul. Curentul electric utilizat este mic, iar cantiatea de hidrogen obţinut este foarte mare, aceasta datorându-se faptului că principiul de funcţionare al instalaţiei, în totalitate original, nu se bazează pe hidroliză, ci pe ceea ce am putea denumi ca fiind, poate impropriu, electrocataliză membranară, la care am ajuns utilizând cunoştinţe din mai multe domenii, cum ar fi fizica, chimia, biochimia şi altele.

În ce stadiu se regăseşte instalaţia: testare, omologare, pregătire pentru producţie?
Instalaţia se află în stadiul de model experimental şi urmează ca în scurt timp să realizăm primul prototip pentru centrale termice şi autoturisme.

Ce presupune, pentru un viitor client al instalaţiei de încălzire cu hidrogen, achiziţia acesteia, din punctul de vedere al costului, al spaţiului necesar, al condiţiilor de securitate?
Pentru centralele termice de apartament şi aragazuri, ca şi pentru automobile, instalaţia este compusă dintr-un singur modul de dimensiuni reduse, căruia i se poate găsi uşor un amplasament. După estimările noastre, costul acesteia este relativ mic, de circa 1.500 de lei. În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi securitatea utilizatorilor, ambele condiţii sunt îndeplinite pe deplin.

Hidrogenul se autoaprinde şi explodează în contact cu aerul în plaja de puritate cuprinsă între 4% şi 75%. În instalaţia noastră acesta este de înaltă puritate, de peste 98%, şi cum este ars imediat ce ia contact cu aerul, pericolul de autoaprindere şi de explozie este în totalitate exclus.

Desigur, după omologare şi intrare în producţia de serie, fiecare instalaţie va fi însoţită de un manual de utilizare care va fi pus la dispoziţia utilizatorului. Ca pentru orice aragaz, de pildă.

Cum poate fi adaptată pe maşini? Presupune, cumva, unele modificări ale acesteia? Elimină complet folosirea benzinei sau a motorinei?
Pe automobile, instalaţia noastră înlocuieşte rezervorul de combustibil, pe care îl elimină. Motoarele automobilelor dotate cu această instalaţie nu mai folosesc nici benzină, nici motorină, nici alt carburant, ci numai hidrogenul şi nu necesită modificări esenţiale. Totul se rezolvă prin reglajul corespunzător al debitului de hidrogen.

Luând însă în considerare faptul că puterea calorică a hidrogenului este mai mare decât a combustibililor clasici, s-ar putea ca în perpectivă motoarele cu ardere internă să suporte unele mici modificări, menite să le îmbunătăţească randamentul şi durata de utilizare. Aceste modificări ar putea fi operate la pistoane şi la cilindri, mai precis la camera de ardere, pentru construcţia căreia ar putea fi utilizate materiale mai rezistente.

Care este impactul aceste instalaţii asupra industriei petroliere şi care este strategia dumneavoastră de a evita ca invenţia pe care aţi realizat-o să fie achiziţionată de grupuri de interese care să împiedice comercializarea, în ideea de a menţine „dependenţa” de combustibilii obţinuţi din hidrocarburi?
Apariţia pe piaţă a hidrogenului nu trebuie să-i sperie nici pe deţinătorii de resurse petroliere şi de gaze, nici pe cei care produc şi comercializează derivatele acestora ci, dimpotrivă, să-i bucure. În primul rând, aşa cum susţin specialiştii din domeniu, în circa 30 de ani rezervele de hidrocarburi se vor epuiza. Şi ce vor mai face atunci producătorii şi cei care comercializează derivatele acestora?

N-ar fi mai bine pentru ei să-şi concentreze încă de pe acum atenţia şi asupra hidrogenului, mai ales că tot cam atâta timp îi va fi acestuia necesar până să-şi câştige statutul de combustibil principal. În al doilea rând, trebuie să vă informăm că instalaţia noastră poate să producă hidrogen şi din benzină, motorină, bioetanol, reducând consumul de carburanţi clasici cu circa 30%, iar poluarea, la zero, obţinând ca reziduu carbon de înaltă puritate, care poate fi utilizat la rândul lui.

Hidrogenul nu este o ameninţare nici pentru petrol, nici pentru gazele naturale. Dimpotrivă, va prelungi existenţa în timp a rezervelor de hidrocarburi şi va permite utilizarea mai eficientă a hidrocarburilor în petrochimie.

Practic, hidrogenul va merge braţ la braţ cu petrolul şi cu gazele naturale, într-o lume cu poluare din ce în ce mai redusă, ceea ce va fi în beneficiul tuturor, inclusiv în cel al producătorilor de combustibili clasici.

Ce îmi puteţi spune despre demersurile pe care le-aţi realizat către autorităţi? Care sunt planurile dumneavoastră în ceea ce priveşte comercializarea acestei instalaţii?
Sunt conştient de valoarea deosebită a invenţiei mele, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Pe mine mă interesează ca de avantajele ei să beneficieze, în primul rând, ţara mea.

O variantă de instalaţie bazată pe principiul mai sus menţionat constituie o temă principală din Programele Naţionale de Cercetare, dar la care finanţarea a fost sistată, prin măsurile luate de Guvernul României de a aloca doar 0,18% din PIB activităţii de cercetare.

Tocmai de aceea am făcut toate demersurile posibile în această direcţie. Am prezentat-o tuturor factorilor de decizie din ţară, Preşedinţiei României, Ministerului Economiei, Primăriei Capitalei şi preşedinţilor unor partide politice de la guvernare sau din opoziţie. Probabil că nu le-a venit să creadă că aşa ceva a putut fi realizat la noi, de către noi, şi nu prin alte părţi ale lumii, de către alţii.

Dacă în 1989 România avea un număr de 90.000 de cercetători şi 9.000 de cereri de invenţie, în anul 2008 numărul acestora a ajuns sub 9.000 iar cel al cererilor de brevetare a invenţiilor, la doar 900.  Majoritatea cercetătorilor români emigranţi au succes pe toate meridianele globului, situându-se în elita mondială a acestora, ceea ce demonstrează că inventivitatea este una dintre trăsăturile de bază ale românilor.

Iată de ce în noi, cercetătorii români, care dorim să slujim în continuare România, din interior, suntem profund afectaţi de măsura aberantă a guvernului Boc, prin care acesta a diminuat drastic fondurile de cercetare, expunându-ne, practic, la foamete şi la umilinţă, întrucât ei consideră cercetarea ca fiind ineficientă.     

Opinia specialiştilor

Ion Brad, profesor universitar doctor biochimist şi membru al Academiei Române. "Este vorba espre un catalizator anorganic, asociat cu un curent electric în cantităţi extraordinar de mici, motv pentru care costul este foarte scăzut în raport cu cheltuiala. Pe de altă parte, randamentul caloric este mai mare şi este o treabă fantastică. Cu un preţ absolut derizoriu se obţine un combustibil ideal. Amestec de oxigen cu hidrogen, care se transformă, prin ardere, în apă. Fără dioxid de carbon. Astfel, nici nu poluează şi salvează omenirea din viitoare criză de cărbune şi de petrol. Şansele producţiei în masă ar trebui să fie absolute, pentru că realizarea sa este inegalabilă la nivel mondial. Ca atare, dacă nu se aplică, se va face o mare greşeală".

Constantin Antohi, profesor la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. "Am văzut instalaţia realizată de domnul Radu Marin şi pot spune că hidrogenul este energia viitorului, categoric. Acesta va revoluţiona tot ceea ce înseamnă energie. Se deosebeşte de tot ceea ce a mai fost până acum prin simplitatea execuţiei, al sistemului care pune în valoare această energie".

Viorica Pârvulescu, cercetător ştiinţific 1, Institutul de chimie-fizică al Academiei Române. "Eu am făcut analizele gazelor care se obţineau. Şi astfel, vă pot spune ce a depins mai mult de mine. În formula aceasta, care este acum, rezultatele sunt chiar spectaculoase, în sensul că analizând concentraţia de hidrogen care se obţinea, din probele aduse, am constatat o puritate mare a hidrogenului. Din punctul meu de vedere, aceasta este o chestie extraordinară, pentru că se pot obţine diverse alte componente în afara hidrogenului. Comparând cu ceea ce am mai văzut prin literatură, capacitatea instalaţiei şi viteza cu care se obţine acest hidrogen şi condiţiile de temperatură sunt superioare, în sensul că nu se lucrează la temperaturi ridicate şi nu este nevoie de un consum energetic semnificativ. Se obţine un hidrogen foarte pur, în condiţii de consum energetic nesemnificativ, iar cantitatea cu care se obţine cantitatea de hidrogen este foarte mare, astfel că ar fi o sursă foarte bună de energie".

Ioan Pop, profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj. "Ceea ce s-a realizat pare interesent şi de perspectivă. Am fost la ei în vară, unde am văzut instalaţia în stadiul ei experimental, şi merge. Acum depinde de modul în care se va pune în practică. Eu am auzit că pe plan mondial, în acest domeniu, există o invenţie care a fost pusă sub secret de peste 20 de ani, pentru că marile firme nu au interes să schimbe tehnologiile. Cred ca fi ceva foarte interesant în momentul în care va fi aplicată, mai ales pentru automobilele de oraş. Cred că are perspective."

Cine este Radu Marin?

Data şi locul naşterii: iulie, 1958, judeţul Dolj

Studii:
• Academia de Ştiinţe Energo informaţionale Moscova (2005-2007) - Doctor în ştiinţe juridice
• Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor (2003-prezent) - Doctorand în chimie
• Universitatea Transilvania, Braşov, Facultatea de Mecanică (2002-2004) - Doctor în inginerie mecanică
• Universitatea Politehnica, Bucureşti, Facultatea IMTS (2002-2006) - Doctor în inginerie industrială
• Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică (1978-1983) - Licenţă

Experienţă profesională:
• Director General (2002-prezent) - SC. CCMMMM SA
• Director General (2001-2002) - Prod Med 2000
• Director General (1999-2000) - Bere Băileşti
• Inginer principal (1998-1999) - SC. CCMMMM SA
• Director General (1991-1998) - Bere Băileşti
• Inginer proiectant (1983-1987), Şef serviciu proiectare (1987-1991) - Întreprinderea Mecanică din Băileşti

Pentru inveţiile sale a obţinut, la expoziţii şi evenimente din ţară şi din străinătate:
• Diplome: peste 130 de diplome, pentru diverse invenţii
• Medalii: 45 de aur, 10 de argint, 2 de bronz
• Premii: peste 10 titluri câştigate.

Alte titluri:
• Gradul de Comandant, "Le merite de l'invention", acordat de Camera Inventatorilor din Belgia (2006)
• Ordinul Ştiinţific Gogo Constantinescu, în grad de comandor, din partea Societăţii Inventatorilor din România, filiala Cluj (2005)

Acesta a participat la peste 60 de Proiecte şi programe, în cadrul cărora a fost director sau responsabil de proiect. Dintre acestea:
• Seturi arterio-venoase destinate procedurii de dializa renala si tehnologie de obtinere
• Inslataţii pentru producerea apei potabile
• Avion microlight cu aripa din voalură pe schelet mecanic
• Obţinerea vinului eco-biologic cu şi fără alcool
• Noi sortimente de bere
• Materiale pentru securitatea minieră
• Îmbrăcăminţi bitumoase rutiere
• Îndepărtarea metalelor grele din ape industriale

• Brevete şi invenţii: 15
• Lucrări elaborate: 701


Sursa: Evenimentul zilei

duminică, 6 ianuarie 2013

NERUŞINARE, sau Semne proaste anul are

Redare completa articol:

“S-a depăşit orice limită.” “S-a întâmplat inimaginabilul.” “Cam cât de tâmpiţi ne cred autorităţile/ guvernanţii?” Afirmaţii şi întrebări pe care fiecare dintre noi le-a făcut/ şi le-a pus de cel puţin câteva ori, în 2012. Un an care a dus România mult dincolo de obişnuita prostie şi nesimţire a celor care ne conduc – a dus-o în isterie, nebunie, absurd.

Cum a fost posibil aşa ceva? Răspunsul, cred eu, nu e foarte complex – el ar putea fi redus la trei factori principali: 1) izolarea politicienilor într-un joc ‘între ei’, în despărţire totală de orice agendă/ problemă reală a cetăţenilor; 2) transformarea presei, din mijloc de investigare alternativă şi corectă informare asupra faptelor, în agent de propagandă fie al partidelor şi alianţelor politice, fie al clienţilor corporatişti; 3) învrăjbirea fără precedent a populaţiei, făcută să creadă, pentru o vreme cel puţin, în faptul că o tabără politică reprezenta binele, alta răul.

Or, astăzi nu mai încape nici o îndoială că ambele părţi erau rele, într-atât de catastrofice încât mulţi oameni lucizi pur şi simplu n-au mai putut alege/ vota, îngroşând procentul, oricum atât de periculos, al nepăsătorilor, apaticilor, descurajaţilor.
Fără glumă, pentru noi 2012 a marcat, în oarecare măsură, sfârşitul lumii. Al bunelor intenţii şi corectitudinii, apoi al decenţei, apoi al normalităţii. Şi vă rog să mă credeţi că nu scriu cuvintele acestea cu deznădejde. Dimpotrivă, am optimismul paradoxal al celui ajuns la fundul prăpastiei.
Vă supun, aşadar, atenţiei, o ultimă enormitate a anului care tocmai a trecut.
——————————————————-
Pe 9 decembrie, Consiliul Judeţean Alba a organizat ceea ce trebuia să fie cea mai ruşinoasă acţiune de lobby din bani publici, pentru o corporaţie privată, din istoria post-’89 a României. Un aşa-zis ‘referendum’ în 35 de localităţi cu autorităţi locale demult corupte de către Roşia Montana Gold Corporation ar fi trebuit să confirme (măcar local, din moment ce opoziţia la nivel naţional era formidabilă) voinţa oamenilor de a se reîncepe mineritul în Apuseni – cu accent, fireşte, pe proiectul RMGC.

Rezultatele acestei ‘consultări’ au fost departe de aşteptările organizatorilor. Nu s-a întrunit cvorumul, ceea ce a dus, juridic vorbind, la invalidarea referendumului. Cu toată ambiguitatea şi perversitatea întrebării de pe buletinele de vot, cu toată mita ‘electorală’ oferită de companie, cu toate presiunile exercitate de “aleşii” locali, cu toate fraudele, Gold Corporation a înregistrat o înfrângere usturătoare. Au fost prezenţi la urne doar 43% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar voturile pentru redemararea mineritului au atins de-abia 63 de procente. Asta în condiţiile în care propaganda RMGC vorbea la un moment dat de 81% susţinere la nivelui întregii Românii.
Civic vorbind, ceea ce s-a întâmplat pe 9 decembrie reprezintă, poate, cel mai pozitiv semnal din întreaga realitate românească a anului 2012.

Foarte pe scurt spunând lucrurile: moţii nu s-au lăsat păcăliţi. Cea mai amplă campanie de dezinformare/ manipulare pe care a văzut-o vreodată această ţară s-a încheiat cu un răsunător eşec.
Dar de la simplul adevăr la ceea ce ştie populaţia românească e o distanţă importantă. Fiindcă singura soluţie a companiei, ca şi a tuturor celor cumpăraţi de ea, a fost, după un moment de şoc şi stupoare, să continue minciuna şi să preseze şi mai tare asupra politicienilor. De altfel, încă de la închiderea urnelor, mass-media românească mainstream a dat rezultate (provenite din sondaje) false, afirmând că votul pozitiv a fost undeva în zona de 75% şi trecând sub tăcere nerealizarea cvorumului – deşi aceasta din urmă se putea constata fără probleme în chiar momentul respectiv şi era perfect cunoscută atât de autorităţi, cât şi de către RMGC. În zilele următoare, minciuna a continuat, şi doar datorită unor canale alternative – mai cu seamă web-site-uri, bloguri, reţele sociale – oamenii au putut afla care fusese situaţia reală.

Însă trebuie să recunoaştem că n-a fost nimic surprinzător în comportamenul obedient-cu-corporaţia şi mincinos-cu-spectatorii/ cititorii al televiziunilor şi ziarelor româneşti, care se hrănesc de ani de zile cu sume astronomice pentru publicitatea Gold-ului şi care cenzurează, de tot atâta timp, orice ştire despre multiplele motive de a stopa proiectul şi despre uriaşa opoziţie populară cu care, mai ales după căderea de popularitate a principalului ei lobby-ist, Traian Băsescu, se confruntă compania.
Nu. Surpriza a venit din altă parte.
————————————————-
Pentru toate ‘autorităţile’ româneşti de la nivel naţional sau local, ziua de 27 decembrie a fost, dacă nu chiar o sărbătoare legală, o zi lejeră în care oamenii, istoviţi de Crăciun, începeau să se dezmeticească şi să pregătească Revelionul.

Nu însă şi în Alba. Acolo, probabil din pur spirit cetăţenesc, aceiaşi 35 de primari de la care, cică, pornise ideea referendumului s-au întâlnit, în şedinţa Consiliului Judeţean, nu doar cu membrii acestui organism, ci şi cu parlamentarii ‘locali’. Primarii au prezentat un Memoriu, pe care consilierii ‘şi l-au asumat’, iar reprezentanţii judeţului în Senat şi Camera Deputaţilor au luat, pe rând, cuvântul ‘făcând frumos’ şi promiţând că vor cere în Legislativul României re-pornirea în Apuseni a mineritului, şi în primul rând a proiectului de la Roşia Montana.

Cu alte cuvinte, la comanda Gold-ului, toţi reprezentanţii autorităţilor ‘de Alba’, de la toate nivelurile, nu doar că au continuat să invoce rezultatele unui scrutin juridic invalidat, dar au şi inventat/ semnat o logică potrivit căreia, în realitate, acest plebiscit ar fi demonstrat SUSŢINEREA MASIVĂ a comunităţilor locale pentru Proiectul RMGC.

Nu doar o ilegalitate. Nu doar o minciună grosolană. Ci şi, dacă mai contează, o prostie (de asta am pus subtitlul ‘semne proaste’, nu ‘semne rele’) de o gravitate rar întâlnită, chiar şi în România. În ultimă instanţă, avem de-a face, pur şi simplu, cu afişarea (de un tupeu inadmisibil) a credinţei/ convingerii politicienilor că noi, cetăţenii, suntem proşti.

În data de 27 decembrie 2012, politicienii de Alba ne-au scuipat în faţă – pe mine, pe dumneata, pe dumneata, pe orice om cu o brumă de inteligenţă şi bun simţ din România.
Iată câteva fragmente referitoare la cvorum şi rezultatele votului, ca să înţelegeţi despre ce e vorba:
“Numărul real al votanţilor a fost cu circa 25% mai mic decât numărul de votanţi înscrişi pe listele electorale. Având în vedere faptul că oamenii duc lipsă de locuri de muncă în zonă, mulţi dintre ei au plecat în străinătate sau în alte localităţi din ţară, în căutarea unui trai mai bun /…/. Viscolul şi ninsoarea abundentă au îngreunat mult şi au influenţat semnificativ procesul electoral. /…/ Aceşti doi factori însumaţi fac ca participarea reală la referendum să depăşească 85% din totalul alegătorilor care locuiesc efectiv în zonele respective şi care în ziua votului nu au rămas înzăpeziţi. /…/ Estimăm că, în condiţii normale, participarea la referendum putea uşor ajunge la circa 60%, iar voturile cu DA ar fi reprezentat peste 70%.”

Vă credeţi ochilor?

Aveţi nevoie de o recapitulare? Prezenţa oficială la vot: 43%. Voturi în favoarea reînceperii mineritului (fără nici o menţiune, în întrebare, despre cianură): 63%. Decizia oficială, cu valoare juridică, a Biroului Electoral Judeţean Alba: INVALIDARE. Procentele invocate în memoriul asumat de politicienii ‘de la vârful’ judeţului: 85 la sută prezenţă; 70 la sută voturi pentru minerit.
Aceasta, dragi prieteni, nu e o glumă. Nu e vreo farsă sinistră pe care s-o fi inventat ca să vă testăm rezistenţa. Nu e nici măcar tipica dezinformare de presă ‘obedientă’. Nu. Este un act oficial al Consiliului Judeţean, adresat Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului Ponta.
—————————————-
Puteţi citi, dacă aveţi nervii necesari, ceva mai jos tot memoriul. Eu, unul, aş putea comenta şi contraargumenta la fiecare din minciunile, exagerările sau simplele inepţii care îl compun de la un capăt la celălalt… şi poate că, într-o zi, mă voi calma îndeajuns ca să reiau dialogul cu cei pe care, personal, nu-i pot numi decât proştii-tupeişti-neruşinaţi-de-Alba. Deocamdată, însă, reacţia mea se reduce la atât:

Vă rog să daţi de veste. Să citiţi cu ochii proprii, să judecaţi cu mintea proprie şi să le spuneţi şi altora – fiindcă dincolo de subiectivismul meu (al unui om ajuns la capătul capătului răbdării), ceea ce contează e să fi văzut, înţeles, cântărit argumentele ambelor tabere şi să vă faceţi o părere. De luni de zile, ceea ce vi se arată, vi se comunică, vi se explică e doar versiunea promovată de Gold Corporation. E absolut necesar să existe o a doua sursă, tocmai fiindcă – sunt convins – nu vă veţi opri la ea, ci veţi căuta mai departe cu onestitatea omului care vrea, mai întâi, să îşi clarifice/ nuanţeze înţelegerea adevărului, şi apoi să facă, sau măcar să ajute ceea ce el crede că e binele.
Roşia Montana e, ‘în mic’, o oglindă a ‘marii’ Românii. Indiferent de direcţia în care o să vrem să o luăm, important este ca decizia să fie a noastră, a cetăţenilor.
Sursa si imagini memoriul complet: Active Watch