joi, 4 noiembrie 2010

1) Manipularea maselor prin mass-media


Va propun de astazi sa invatam impreuna cum putem sa fim constienti de manipularea din jurul nostru. Am stabilit deja pe parcursul acestui blog faptul ca e bine ca fiecare dintre noi sa ne luam viata in propriile maini, sa ne facem provizii, sa invatam lucruri de care avem realmente nevoie, sa gasim solutii la probleme in loc sa devenim victime ale unui sistem facut pentru bogati pe spinarea clasei medii si sarace.
De data asta trecem mai departe si invatam cate putin dintr-o serie de articole pe tema manipularii, despre cum functioneaza ea. Incepem cu manipularea mass-media. Chiar daca informatiile sunt multe, acestea sunt fascinante, iar pentru necunoscatori pot deveni un motiv de atentie si joaca atunci cand se vor uita la televizor. Identificand modalitatile de manipulare folosite in televiziune putem sa ne clarificam mai bine ce se doreste a fi implantat, si ce nu. In plus ne va transforma dintr-o stare letargica in una constienta si vigilenta, pentru a fi cat mai putin manipulabili. Cei care isi vor aloca timp sa invete aceste lucruri se vor alege fara indoiala cu invataturi extrem de utile. Dupa cum si motto-ul blogului: “Informatia inseamna putere !”.

Manipularea mass-media prin intermediul televiziunii

După Christian Wright, „comunicarea de masă este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public”. Mass-media reprezintă “Totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicaţii, disc, magnetofon etc.)”.

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influenţare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor.

Persuasiunea reprezintă acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă,
să gândească sau să facă un anumit lucru.

Dezinformarea presupune inducerea în eroare cu o informaţie falsă.

Intoxicarea presupune influenţarea în mod insidios a spiritelor pentru a le face
sensibile la propagandă, a demoraliza sau a deruta prin difuzarea de ştiri false.

Capacitatea de acoperire reprezintă un factor important, deoarece potrivit datelor oferite de Comisia Naţională de Statistică, televizorul este în România unul dintre bunurile cele mai dorite de către populaţie.
Impactul mesajului audiovizual este foarte mare deoarece are un atu major : imaginea. Asocierea tuturor caracteristicilor menţionate produc un mesaj audiovizual de tip spectacol care acţionează nu numai asupra capacităţii umane de a afla şi înţelege raţional, ci mai ales asupra palierului afectiv, stârnind o gamă largă de sentimente.

Mulţi dintre critici acuză televiziunea că induce izolare emoţională şi individuală receptorilor, oferindu-le substitutul unor experienţe ce par reale – este o soluţie ideală pentru deconectarea de la problemele reale şi dă dependenţă în timp.

În cazul în care pentru o fotografie se doreşte obţinerea unei senzaţii de mişcare, acest lucru se poate obţine prin „aranjarea” încadraturilor. Dar nu este singurul efect obţinut. Tipurile de încadratură folosite, schimbarea lor şi mişcările camerei pot crea telespectatorului senzaţii care să influenţeze percepţia elementelor prezentate şi, implicit, să obţină o reacţie dorită de realizator. Este extrem de important pentru un operator bun să ştie ce elemente poate sublinia şi care sunt senzaţiile trăite de spectator.

Pentru necunoscători, elementele de prezentare a imaginilor pot părea un simplu accesoriu neimportant. Mulţi nici nu le observă în mod conştient. Am putea spune că gradul de experienţă asupra tehnicii de producere şi montare a imaginilor, măreşte şansele ca rezultatul dorit să fie atins. Astfel se explică de ce o suită de imagini care nu descriu decât un fapt banal, un eveniment sau o persoană care ne-ar lăsa indiferenţi în viaţa reală, reuşesc să ne capteze atenţia şi să ne dea senzaţia de interesant. Putem aşadar, împărţi în trei categorii elementele de creare a imaginii folosite la manipulare: încadrarea subiectului, trecerea de la un element al imaginii la altul şi montarea secvenţelor .

Încadraturile reprezintă un alt element ce ar putea ajuta mass-media la funcţia ei de manipulare. În funcţie de planul folosit la încadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzaţia receptării unor informaţii suplimentare faţă de cele existente în imagine.

Gros-plan – tip de încadratură, ce se foloseşte în special pentru a întări sau pentru a contrazice o afirmaţie făcută de subiectul uman sau pentru a confirma sau infirma ceea ce s-a spus despre un obiect sau altă persoană. Mâinile şi ochii sunt părţile cele mai expresive şi deci cel mai des „folosite” în asemenea situaţii. Există o convingere populară că ochii şi mâinile „te trădează”, cu alte cuvinte sunt acele elemente care pot fi foarte greu controlate mental şi astfel, prin observarea lor, se pot trage concluzii despre ceea ce gândeşte cu adevărat persoana în cauză. Este absolut clar că prezentarea în gros-plan a unor ochi frumoşi, limpezi şi mari va transmite telespectatorului senzaţia de sinceritate, de inocenţă, de credibilitate. Astfel, o afirmaţie făcută de persoana în cauză este mult mai uşor acceptată şi considerată veridică de către telespectator, chiar dacă, în condiţii normale, ar avea dubii. Ochii îmbătrâniţi, înconjuraţi de riduri au darul de a da senzaţia de înţelepciune. Evident că, în acest caz este vorba de şi de publicul telespectator. Nu vor fi folosite gros-planuri cu astfel de ochi la o emisiune distractivă pentru tineret. Dar sunt bineveniţi la un material educativ. În cazul mâinilor aşezate calm, în poală, ne pot da senzaţia de simplitate dar şi de profunzime. Mâini care se agită prin aer dau senzaţia unui om expansiv, care vrea să spună mai multe decât are capacitatea într-un timp limitat sau care vrea să impună prin gesturi o idee insuficient exprimată prin cuvinte.

Prim-plan: folosirea acestui cadru are drept scop sublinierea afirmaţiilor acestei persoane, prin transmiterea ideii că motivul pentru care se află în centrul imaginii este importanţa ei. De exemplu, o declaraţie luată pe stradă are mult mai mare impact dacă persoana care o dă este filmată în prim-plan în timp ce restul trecătorilor se văd în planuri medii. Persoana filmată în prim-plan dă senzaţia de apropiere faţă de telespectator, ca şi când ar fi un interlocutor din viaţa de zi cu zi. În cazul ştirilor, prezentatorii versaţi vor folosi prim- planuri atunci când citesc ştiri interesante sau importante pentru telespectator şi plan mediu atunci când citesc despre crime şi catastrofe. Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu informaţiile transmise. De aceea, atunci când vorbesc, politicienii inteligenţi vor folosi cadrele
adecvate pentru a întări sau diminua importanţa unei idei, pentru a crea o asociaţie între chipul
său şi o idee sau pentru a se disocia subtil de cele spuse.

Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile şi palmele. Aici, un rol important încep să capete hainele şi gesturile făcute cu capul sau mâinile. Anumiţi cercetători au dat o mare importanţă mesajelor transmise de modul în care cineva îşi foloseşte mâinile. Palmele deschise în sus transmit ideea de sinceritate, în timp ce mâinile încrucişate pe piept dau senzaţia de atitudine de apărare.

Folosirea cadrului mediu are rolul de a transmite o senzaţie de relaxare, de linişte, de calm, de importanţă redusă a subiectului discutat sau de diminuare a contradicţiilor. În general, talk-show-rile care doresc să transmită senzaţia de destins folosesc metoda aşezării invitaţilor pe fotolii sau canapele în timp ce la discuţiile cu aer de „importanţă”, de dezbateri de idei esenţiale, invitaţii stau pe scaun la masă pentru a se folosi în special prim-planurile şi pentru a nu lăsa telespectatorii să fie „furaţi” de alte elemente care pot apărea în cadru. Discursurile politice se ţin la prim-plan, în timp ce întâlnirile politice se redau la plan-mediu.

Folosind cele două tipuri de încadrare ( prim-plan şi plan mediu ) se poate manipula telespectatorul prin inducerea unor senzaţii care nu au legătură cu fondul problemei discutate. Astfel, personajul „pozitiv” va fi prezentat la prim-plan iar cel „negativ” la plan mediu.

Planul general: De obicei, planul general este folosit ca un cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera. Discuţiile foarte „încinse” vor fi transmise printr-o succesiune de prim-planuri iar folosirea unui plan general are rolul de a da un respiro telespectatorului. Planurile generale nu sunt folosite foarte des pentru că transmit telespectatorului senzaţia de detaşare, dezinteres şi de pasivitate a operatorului şi de neimportanţă a subiectului abordat. De foarte multe ori, folosirea excesivă a planurilor generale duce la plictiseală.

Trecerea. Ca şi în cazul încadraturilor, şi mişcările camerei pot modifica senzaţiile avute de telespectator şi, ulterior, reacţiile acestuia. Trecerile se fac in general prin doua metode: transfocarea şi panoramarea.

Transfocările constau în mişcarea lentilelor aparatului de filmat. Cu cât viteza creşte, cu atât efectul este mai puternic. Dacă în timp ce vorbeşte la plan mediu sau general, un personaj începe să se apropie de trelespectator el va da aceeaşi senzaţie ca atunci când, într-o discuţie obişnuită, celălalt se apropie mai mult de tine pentru a-ţi împărtăşi ceva extrem de important. O transfocare rapidă înainte are efectul de „pumn în nas”, informaţia subliniată astfel având toate şansele de a se întipări profund în mintea telespectatorului. La ştiri, acestea sunt folosite în special înaintea publicităţii pentru a da o senzaţie mai puternică telespectatorului că merită să aştepte pentru că materialul de după publicitate va fi cu adevărat extrem de interesant. La talk-show-rile politice nu veţi vedea prea des transfocări pentru că discuţiile sunt, de obicei extrem de dinamice şi ideile nu aşteaptă „apropierea sau depărtarea” vorbitorului de telespectator.

Panoramarea este mişcarea obiectivului aparatului de filmat aşa cum ne-am mişca noi ochii. Mişcarea are drept scop principal reliefarea relaţiilor cauzale sau de alte natură între elementele subiectului filmat. Panoramarea permite introducerea în cadru a unor elemente noi a căror importanţă este foarte mare dar pe care nu dorim s-o diminuăm prin lărgirea cadrului. Toate elementele prezentate au importanţă egală, senzaţia transmisă telespectatorului fiind cea de ”dezvăluire” a unor noi amănunte importante.

Montajul: Combinarea ulterioară a cadrelor filmate se numeşte montaj. Există şi în acest caz anumite reguli care ţin de senzaţiile estetice şi nu de intenţia celui care montează de a manipula. Dar există şi aici anumite modalităţi de a transmite telespectatorului senzaţii diferite în funcţie de modul de asamblare a imaginilor. Succesiunea rapidă a unor cadre foarte scurte are drept scop tensionarea telespectatorului în timp ce cadrele lungi pot plictisi. Senzaţia de tragism este uşor de obţinut folosind o înlănţuire de cadre la ralanti ( cu încetinitorul ) în timp ce senzaţia de dinamism şi chiar unele efecte comice putând fi obţinute prin concentrarea unei imagini într-un timp mai scurt.

Sunetul este extrem de important pentru senzaţiile pe care vrem să le transmitem
telespectatorilor. O succesiune rapidă de sunete duce la distragerea atenţiei de la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reacţie de respingere de către telespectator a informaţiei obţinute. Suprapunerea comentariului pe sunetul original al materialului are darul de a creşte veridicitatea informaţiilor prezentate. Uneori se foloseşte şi muzica pentru a sublinia importanţa unei informaţii.

Regia reprezintă amestecul elementelor componente astfel încât filmarea lor să transmită
telespectatorului o idee sau o senzaţie dorită de regizor sau de realizator. Aşezarea în cadru, în cazul filmărilor din platou nu este deloc întâmplătoare. Astfel, invitatul cu greutate va sta în dreapta ecranului. Cel mai puţin important invitat este primul din partea stângă a ecranului . Folosirea unor scaune diferite ca mărime induce ideea diferenţei importanţei. De obicei invitaţii au acelaşi tip de scaun el diferind însă de cel al moderatorului. Folosirea unei mese rotunde are drept scop inducerea ideii de egalitate între poziţii şi ideile invitaţilor. Moderatorii au grijă, însă, să folosească mese ovale sau mai multe mese astfel încât, în cazul mai multor invitaţi, ei să se afle în mijlocul acestora. În general, atenţia telespectatorilor este atrasă prima dată de elementele din dreapta sus a cadrului, apoi de cele din dreapta jos, stânga jos şi stânga sus.

Culorile Ele au nu numai un rol estetic, de decorare a lumii înconjurătoare, ci au şi efecte extrem de puternice asupra psihicului, sentimentelor şi emoţiiloe noastre, asupra stării de spirit şi, evident, asupra modului în care recepţionăm o informaţie. Şi televiziunea a profitat din plin de pe urma acestui lucru şi a învăţat să folosească toate culorile în scopurile pe care şi le-a propus: informare, divertisment, educare. Ar fi naiv să credem că deosebita influenţă pe care o au culorile asupra modului de receptare a informaţiilor a trecut neobservată de cei care folosesc televiziunea ca pe un mijloc de propagandă. De cele mai multe ori, telespectatorii sunt preocupaţi de folosirea culorilor din punct de vedere estetic, aprecierile lor fiind strict subiective şi având la bază criterii superficiale. Aproape niciodată nu se întreabă de ce un studio de ştiri este decorat în albastru sau de ce mulţi politicieni îmbracă cămăşi bleu. Vom vedea în continuare care sunt efectele culorilor de bază şi ce tipuri de reacţii poate naşte folosirea lor.
Rosu 
Efecte psihologice: dă senzaţia de căldură, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, stimulează intelectual, provoacă nelinişte, dă senzaţia de apropiere, mobilizează, însufleţeşte, facilitează asociaţiile de idei.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă dorinţă, excitabilitate, dominanţă,
erotism. Este specifică tipului activ, excentric, ofensiv-agresiv, autonom, competitiv, operativ.

Portocaliu
Efecte psihologice: induce optimism, veselie, dă senzaţie puternică de apropiere, sociabilitate,
sănătate.În cantităţi mari pare dulceag şi iritant.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: la fel ca la roşu.

Galben
Efecte psihologice: crează senzaţia de intimitate, provoacă satisfacţie, admiraţie, înviorare, veselie, stimulează vederea, calmează, stimulează starea de vigilenţă, sporeşte capacitatea de mobilizare şi de concentrare a atenţiei, predispune la comunicabilitate. Galbenul puternic poate fi obositor.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă spontaneitate, aspiraţie, originalitate
şi veselie. Este caracteristic tipului activ, expansiv, investigative

Verde
Efecte psihologice: aduce linişte, creează bună dispoziţie, relaxare, predispune la meditaţie şi contemplare, dă senzaţia de echilibru, stimulează asociaţii multiple de idei, dă prospeţime, dă senzaţia de depărtare în spaţiu.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă elasticitatea voinţei, concentrare, siguranţă, introspecţie, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv, defensiv, autonom, posesiv, imuabil.

Albastru
Efecte psihologice: dă senzaţia de linişte, calm, reverie, stimulează concentrarea, seriozitate, tendinţă spre evocare, îngăduinţă, nostalgie, distanţă, infinit şi meditaţi. În cantitate mare poate provoca depresie.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: se caracterizează prin profunzimea trăirilor şi sentimentelor. Este caracteristic pentru tipul concentric, pasiv, senzitiv, perceptiv, unificativ,. Exprimă linişte, satisfacţie, tandreţe, iubire şi afecţiune.

Violet
Efecte psihologice: este o culoare rece, neliniştitoare şi descurajatoare.Stimulează, induce
nostalgie, dă senzaţia de gravitate.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: tristeţe, melancolie, penitenţă.

Negru
Efecte psihologice: dă senzaţia de reţinere, nelinişte, depresie, interiorizare, înduioşare.
Impresie de adâncime, plinătate şi greutate.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: moarte, tristeţe, sfârşit, singurătate, despărţire.

Alb
Efecte psihologice: expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate, răceală. Este
obositor prin strălucirea sa.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă: pace, împăcare, linişte, inocenţă, virtute,
castitate, curăţenie, sobrietate.

Studiu de Caz – Campaniile Electorale

Din punct de vedere mediatic in Romania, putem vorbi de o adevărată campanie electorală abia în 1996, când, pe lângă Televiziunea Publică, intrau în joc şi televiziunile particulare. Asupra acestei campanii electorale ne vom opri în continuare, pentru că ea reprezintă, deşi nu în mod ideal, tipologia campaniei purtate prin televiziune.
Toţi analiştii au fost de acord că alegerile au fost câştigate de cei care au folosit cel mai bine arsenalul de mijloace de popagandă ( în special tehnicile de manipulare ) puse la dispoziţie cu generozitate de canalele mass-media prin care se transmiteau mesajele electorale spre populaţie. S-a aflat ulterior că anumite partide au apelat la specialişti în propagandă şi manipulare. Campania electorală la televiziune a avut mai multe elemente de prezentare a candidaţilor: clipurile electorale, întâlnirile-dezbateri, ştirile electorale.
O carte celebră în Statele Unite, “Vânzarea preşedintelui” a lui Joe McGinniss a declanşat în 1969 o amplă dezbatere despre rolul televiziunii în campania electorală şi în stilul de prezentare a candidaţilor şi a ofertelor lor telespectatorilor. Cartea avea pe copertă un pachet de ţigări cu chipul lui Richard Nixon pe el. Mesajul era foarte clar. În campaniile electorale, candidatul era împachetat şi prezentat exact ca ţigările de o anumită marcă. Astfel, se alege culoarea potrivită, se concepe un slogan, se prezintă păreri favorabile produsuluui şi se insistă pe avantajele alegerii lui. Se evită probleme spinoase şi se pune accent pe comparaţia cu celălat produs ( candidat ) şi mai puţin pe calităţile lui.

Cel de-al doilea tip de clip electoral ni-l prezenta pe candidat vorbind despre sine şi formulând promisiunile sale. Cu propoziţii scurte şi percutante, cu imagini sugestive despre ce a făcut sau despre ce intenţionează să facă, cu prim-planuri în care ne priveau drept în ochi, cu folosirea întregului arsenal de tehnici de manipulare ( culori, vestimentaţie, simboluri, stereotipuri culturale, sunet, încadraturi, mişcare a aparatului de filmat ), candidaţii se puneau în lumină, încercând să sublinieze atuurile de care dispune.

A apărut, însă, un nou tip de clip electoral, cel negativ. Oamenii erau mult prea puţin obişnuiţi cu publicitatea negativă şi reacţiile au fost dintre cele mai diverse. Apelarea pe nume, folosirea simbolurilor negative, apelarea la frică şi jumătăţile de minciună amestecate cu jumătăţile de adevăr au fost folosite din plin.

Folosirea clipurilor negative se reflectă direct asupra numărului indecişilor şi a celor care, în final, nu se mai prezintă la vot. „Calomniază, calomniază, ceva tot va rămâne !” spunea Lenin. Acesta este primul efect al clipului negativ. Cei care nu au opinii foarte clare nu mai ştiu ce să creadă. Ei sunt primii care renunţă să voteze. Cei care au opinii clare au tendinţa de a revaloriza întregul proces democratic al campaniei electorale şi să decidă neimplicarea într-o „afacere murdară”.
Cele pozitive le oferă o motivaţie în plus pentru a vota, cele negative nu fac decât să le radicalizeze poziţia şi să le confirme faptul că „ceilalţi”, adică cei care folosesc asemenea mijloace, sunt nedemni de a fi aleşi. S-a demonstrat că doar 1% dintre alegătorii cu opţiuni clare la începutul campaniei şi le schimbă în urma vizionării clipurilor electorale. În schimb, 3% dintre ei renunţă la exercitarea dreptului la vot după urmărirea campaniei electorale, 11% dintre ei renunţă să mai voteze după ce au vizionat clipuri negative la televizor.
Studierea comportamentului unui grup mixt de alegători a demonstrat că reclamele negative le-au consolidat opţiunile alegătorilor decişi al căror candidat era criticat şi i-a descurajat pe cei indecişi în a lua o hotărâre justă în momentul votului.

Din fericire, în România, practica difuzării de clipuri negative nu este foarte extinsă din cauza costurilor de producţie şi de achiziţionare a timpului de emisie relativ mari. Accentul s-a pus pe emisiunile de dezbateri.
În campania electorală din 1992 a fost experimentată pentru prima oară confruntarea dintre candidaţii la preşedinţie. În 1996, s-au diversificat tipurile de confruntări între candidaţi, fiecare post de televiziune din România aplicând o tactică proprie. În primul rând a existat o diferenţiere în modalitatea de alegere a candidaţilor prezenţi la emisiuni. Televiziunea publică a permis accesul tuturor candidaţilor (16). Candidaţii au fost cei care au decis dacă vor sau nu să participe la emisiuni. Antena 1 şi PRO-TV au prezentat acei candidaţi care au avut bani. Astfel, telespectatorii au luat contact numai cu acei candidaţi care au forţa financiară pentru a juca acest rol. Tele 7abc a selectat candidaţii pe seama rezultatelor sondajelor de opinie şi i-a prezentat prin emisiunile de dezbateri doar pe primii trei clasaţi. Până în faza finală, nici un post de televiziune nu a creat cadrul necesar desfăşurării unei polemici directe între candidaţi.

De asemenea în campanii au fost folosite ştiri electorale. Definim aici ştirea electorală ca fiind informaţia despre candidaţi prezentată în buletinele de ştiri ale televiziunilor din România. Astfel, la televiziunea publică, rolul lor informativ-propagandistic era relativ clar, la televiziunile particulare acesta se confunda cu rolul general informativ al buletinului, reuşind transmiterea mesajelor manipulative mult mai uşor. Spre sfârşitul campaniei, ştirile electorale erau prezentate la sfârşitul buletinului la televiziunea publică şi la începutul lui în cazul televiziunilor particulare. Mai mult, în campania electorală politicul funcţionează după alte reguli decât cele normale. Această suprapunere a dat posibilitatea realizatorilor de ştiri să folosească aşa cum, au crezut de cuviinţă informaţiile deţinute şi să utilizeze tehnicile de propagandă specifice buletinelor de ştiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!